SPPOT
Potrivit rezultatelor preliminare după procesarea tuturor celor 15 procese-verbale, candidatul independent Ramiz Ansarov a câștigat alegerile locale din Orhei, acumulând 57,88% din voturi. Contracandidatul său, Sergiu Aga, a obținut 42,12%.
Noi detalii despre noul primar ales al municipiului Orhei, Ramiz Ansarov
Într-o reacție pentru SPPOT, responsabila de comunicare a PAS, Adriana Vlas, a confirmat că Ramiz Ansarov a fost membru al formațiunii în perioada 2023–2024 și a făcut parte din Organizația Teritorială PAS Seliște, fiind totodată membru PAS Orhei.
Potrivit reprezentantei partidului, Ansarov a participat la Convenția PAS Orhei în calitate de membru al formațiunii, având drept de vot.
În decembrie 2024, acesta a depus cerere de ieșire din partid și nu mai este membru PAS.
Precizările vin după apariția în spațiul public a unor imagini de la Convenția PAS Orhei, în care actualul primar ales apare participând la procesul de vot al organizației teritoriale a formațiunii.

Forwarded from Realitatea.md
❗️Microbuz cu cetățeni moldoveni implicat într-un accident în Suceava. O persoană transportată la spital
Ministerul Afacerilor Externe a fost informat de către Consulatul General al Republicii Moldova la Iași despre producerea unui accident rutier în localitatea Drăgușeni, județul Suceava, România, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, având la bord opt cetățeni moldoveni.
Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean moldovean a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale.
Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale competente pentru a monitoriza situația și a acorda, la necesitate, asistența consulară necesară cetățenilor afectați.

This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Imagini de la fața locului. Opt persoane au fost rănite în urma incidentului, iar patru dintre acestea se află sub supravegherea echipajelor medicale și paramedicale.
Video: Realitatea md
Video: Realitatea md
SPPOT
POLITICO: Moldova și Ucraina, la un pas de deschiderea negocierilor de aderare la UE
Republica Moldova și Ucraina ar putea deschide oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe 15 iunie, scrie POLITICO, citând patru diplomați europeni.
Potrivit publicației, Ungaria și-ar fi atenuat opoziția față de avansarea dosarului ucrainean, ceea ce ar permite lansarea primului „cluster” de negocieri pentru ambele state.
Deschiderea negocierilor ar urma să aibă loc în cadrul unei conferințe interguvernamentale la Luxemburg și ar reprezenta unul dintre cei mai importanți pași ai Republicii Moldova pe drumul spre aderarea la Uniunea Europeană.

POLITICO
Ukraine and Moldova on course to start formal EU membership talks in June – POLITICO
Hungarian officials have signaled they intend to drop their opposition to Ukraine’s EU membership bid, diplomats told POLITICO.
O nouă notă de protest adresată Moscovei
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Federației Ruse și a condamnat prăbușirea unei drone rusești încărcate cu explozibil într-un bloc de locuințe din Galați, incident calificat drept o amenințare la adresa securității regionale.
Chișinăul și-a exprimat solidaritatea cu România și a cerut din nou Federației Ruse să înceteze războiul împotriva Ucrainei.

Telegram
MAExplică
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, căruia i-a înmânat o notă de protest privind încălcarea gravă a securității regionale provocată de prăbușirea, la 29 mai 2026,…
SPPOT
Judecătoarea Marina Rusu a obținut câștig de cauză la Curtea de Apel Centru, în dosarul în care contestă discriminarea salarială din sistemul judecătoresc
Instanța a admis recursul magistratei și a anulat încheierea prin care Judecătoria Strășeni îi restituise cererea de chemare în judecată fără examinare.
Marina Rusu a acționat în judecată Parlamentul, Guvernul, Consiliul Superior al Magistraturii și Judecătoria Chișinău, solicitând constatarea discriminării în salarizare, încetarea încălcării drepturilor sale și încasarea prejudiciului material și moral.
Decizia este irevocabilă.

Dosarul lui Dorian Damir revine în fața Curții de Apel Chișinău Curtea de Apel Chișinău examinează astăzi dosarul de șantaj în care este vizat Dorian Damir. Ședința este programată pentru ora 14:00. Cazul este urmărit cu atenție după ce procurorii au declarat…
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Răsturnare de situație în dosarul „Proimobil”. Dorin Damir, achitat de Curtea de Apel
Curtea de Apel Centru l-a achitat pe Dorin Damir în dosarul de șantaj ce viza presupusa sa implicare în „atacul raider” din 2017 asupra companiei imobiliare „Proimobil”.
Hotărârea a fost pronunțată pe 2 iunie și devine executorie din momentul adoptării.
Video: Știri md

Apropo, SIS e mândru de această decizie?
Dar șefa statului?
Dar un ex-premier?
Așteptăm acum cu toții, în mod colectiv, așa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri, să fie arătați cu degetul acești bravi judecători.

Deputatul Consiliului Regional Odesa, Evgheni Filonov, ginerele șefului așa-numitului guvern al regiunii transnistrene, Alexandr Rozenberg, a fost pus sub învinuire de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) într-un dosar privind declararea unor informații…
Ginerele „premierului” de la Tiraspol, suspectat că a ascuns peste 60 de milioane de grivne în declarația de avere
Potrivit unui raport oficial al Agenției Naționale pentru Prevenirea Corupției din Ucraina (NAZK), deputatul Consiliului Regional Odesa, Evgheni Filonov, ginerele lui Alexandr Rozenberg, așa-numitul „prim-ministru” al regiunii transnistrene, ar fi inclus informații false și inexacte în declarația sa de avere pentru anul 2024.
Documentul arată că diferența dintre datele declarate și cele reale se ridică la 60.312.814 grivne.
În concluziile raportului, NAZK menționează că a identificat indicii ale infracțiunii de declarare intenționat falsă a averii, prevăzută de art. 366² alin. (2) din Codul penal al Ucrainei.

Exclus din PAS și vizat de solicitarea formațiunii de a renunța la mandatul de consilier municipal, Sergiu Crețu afirmă că își menține susținerea pentru Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate Întrebat într-un comentariu dacă mai susține PAS după excluderea…
Deputatul PAS Vasile Grădinaru a refuzat să răspundă întrebărilor privind informațiile potrivit cărora ar fi vizat, alături de consilierul municipal Sergiu Crețu, într-o investigație a CNA.
Întrebat despre relația sa cu Crețu și despre informațiile privind o posibilă verificare sau investigație care l-ar viza, Grădinaru nu a oferit nicio explicație.
P.S. CNA, spor la treabă
https://xn--r1a.website/realmorarinews/21937

Morari.news
🟡 Deputatul PAS Vasile Grădinaru ar fi trebuit să zboare din partid după finul său, Sergiu Crețu. De aici vine și comportamentul lui Grădinaru față de Ion Ceban, care a venit săptămâna trecută în Parlament.
Morari: „Eu pot înțelege comportamentul lui Grădinaru…

Deși am revenit cu o solicitare repetată și am insistat asupra unei poziții oficiale, instituția a evitat să se pronunțe.
Lipsa unei reacții este cu atât mai surprinzătoare cu cât subiectul vizează participarea copiilor la o acțiune politică și intră direct în sfera de interes a instituției.
https://xn--r1a.website/sppotmd/9160
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
Telegram
SPPOT
PAS Youth a organizat un marș politic de Ziua Copilului, cu participarea minorilor
Organizația de tineret a PAS a desfășurat astăzi, de 1 Iunie, o acțiune publică în centrul Chișinăului, sub sloganul „Vrem transport civilizat, nu oraș blocat”. În imaginile…

O pensionară a pierdut peste 130.000 de euro după ce a căzut în plasa unor falși clarvăzători
O femeie de 74 de ani a rămas fără 130.723 de euro, după ce persoane care s-au prezentat drept clarvăzători au convins-o, prin WhatsApp, să plătească pentru presupuse „ritualuri” de protecție a fiului său.
Potrivit Poliției, victima a transmis bani în mai multe tranșe, inclusiv către persoane din Ucraina și Armenia.
Pe caz a fost inițiată o anchetă.

Poliția Republicii Moldova
❗️❗️❗️Poliția investighează un caz de escrocherie în proporții deosebit de mari.
Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Ciocana s-a adresat o femeie de 74 de ani, comunicând că, în perioada martie 2026 – prezent, a fost victima unei escrocherii comise prin…

Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Guvernul anunță că a finalizat procedurile de eliberare a terenului fostului Stadion Republican din Chișinău, unde urmează să fie construit noul sediu al Ambasadei SUA
Potrivit premierului Alexandru Munteanu, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile asumate pentru această etapă a proiectului.
Complexul va include și un parc public, iar porțile istorice ale fostului stadion vor fi păstrate.
Anunțul vine la o zi după ce administrația Donald Trump l-a nominalizat pe Joseph Burkhalter pentru funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova.
Video: IPN
Potrivit premierului Alexandru Munteanu, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile asumate pentru această etapă a proiectului.
Complexul va include și un parc public, iar porțile istorice ale fostului stadion vor fi păstrate.
Anunțul vine la o zi după ce administrația Donald Trump l-a nominalizat pe Joseph Burkhalter pentru funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova.
Video: IPN
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Potrivit oficialului, Guvernul analizează executarea bugetului și pregătește măsuri de economisire, care ar putea fi incluse într-o rectificare bugetară.
Totuși, acesta susține că situația nu este, deocamdată, una „semnificativ dramatică”.
Video: @republicaunirii1
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
SPPOT
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, vine cu o primă reacție după informațiile apărute în spațiul public privind o posibilă închidere a unor secții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Video: Realitatea md
Ce se întâmplă la „Toma Ciorbă”? Ministerul invocă reevaluarea spitalului până pe 6 iunie
Ministerul Sănătății a venit cu explicații după acuzațiile formulate de un grup de angajați ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
Într-un răspuns, autoritatea precizează că procesul de acreditare a instituției a fost prelungit prin Decizia nr. 384 din 22 decembrie 2025 a Consiliului Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate, fiind stabilită necesitatea reevaluării spitalului într-un termen de până la șase luni, care expiră pe 6 iunie 2026.
Ministerul mai susține că activitatea medicală continuă în ambele sedii ale instituției. Totodată, la clădirile istorice din centrul Chișinăului sunt efectuate expertize tehnice și lucrări de modernizare, iar la sediul Codru sunt planificate investiții pentru extinderea capacităților medicale.
Precizările vin după ce mai mulți angajați ai spitalului au reclamat lipsa de transparență în procesul de reorganizare și și-au exprimat îngrijorările privind viitorul instituției.

DeȘORizare prin ANI? Primarul din Jora de Mijloc, vizat de un control de integritate
Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în cazul primarului comunei Jora de Mijloc, Oxana Voico, aleasă în 2023 din partea Partidului Renaștere.
Potrivit procesului-verbal publicat de ANI, sesizarea vizează un posibil conflict de interese legat de semnarea unui act referitor la un teren aflat în proprietatea soțului său.
În urma verificării prealabile, inspectorul de integritate a constatat existența unei „aparențe de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese” și a dispus inițierea controlului.

Republica Moldova și Uniunea Europeană se vor reuni pe 22 iunie, la Bruxelles, în cadrul celui de-al doilea summit bilateral din istorie.
Potrivit unui proiect al declarației finale consultat de RFE/RL, liderii europeni își reafirmă sprijinul pentru avansarea procesului de aderare, iar primele clustere de negociere ar putea fi deschise înaintea reuniunii.
Documentul prevede și continuarea sprijinului pentru securitate, inclusiv un nou pachet de 120 de milioane de euro destinat consolidării capacităților de supraveghere și apărare aeriană ale Republicii Moldova.
Totodată, din Planul de Creștere pentru Moldova, au fost deja deblocate 504 milioane de euro, iar alte 528 de milioane de euro ar putea fi accesate în funcție de implementarea reformelor asumate pentru 2026, inclusiv în justiție și combaterea corupției.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
SPPOT
Într-un interviu televizat, șefa statului spunea că este revoltător ca cetățenii să plătească milioane de euro pentru deciziile ilegale ale judecătorilor. Se referea la o condamnare CEDO dintr-un dosar vechi din 2008, pentru care Moldova trebuie să achite…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să se pronunțe pe 4 iunie asupra despăgubirilor solicitate în cauza Seksimp Group SRL c. Republicii Moldova, dosar în care compania reclamantă revendică aproape un miliard de euro.
Prin hotărârea principală pronunțată la 15 mai 2025, CEDO a constatat că instanțele naționale au încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea proprietății, reținând că acestea nu au examinat și motivat suficient argumentele esențiale invocate de companie.
Potrivit Curții, executarea hotărârii interne a dus la vânzarea bunurilor companiei fără ca aceasta să fie informată. Chestiunea despăgubirilor a fost separată pentru o examinare distinctă, iar verdictul este așteptat joi, 4 iunie.
Dosarul atrage atenția și prin faptul că completul Curții de Apel Chișinău care a examinat cauza a fost condus de Domnica Manole, actuala șefă a Curții Constituționale.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
SPPOT
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creștere economică pentru Republica Moldova în 2026 la 2,8%, cu 0,2 puncte procentuale mai puțin decât estima în februarie.
În raportul său regional, instituția atribuie revizuirea efectelor războiului din Ucraina, costurilor ridicate la energie și presiunilor inflaționiste, care continuă să afecteze economia țării.