Primăria Chișinău
5.53K subscribers
57.7K photos
3.27K videos
8 files
2.93K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
🏫 Curte nou reparată la Liceul Teoretic „Gheorghe Ghimpu” din Colonița.
600 de elevi vor beneficia de condiții mai bune pentru studii și activități extrașcolare.
Curtea instituției de învățământ este reparată capital, iar proiectul, o inițiativă a autorităților publice locale, include și amenajarea unei zone polivalente pentru sport.

Primarul General, Ion Ceban, precizează că, în acest an, au fost pavate platformele și aleile, reabilitate scările de la intrarea principală și construită o cale de acces către blocurile interioare și noul stadion.
„Terenul multifuncțional va include terenuri pentru volei și baschet, precum și un spațiu destinat orelor de educație fizică pentru elevii claselor primare.
Totodată, sunt prevăzute lucrări la sistemul de canalizare pluvială și drenaj, pentru prevenirea inundațiilor”, a declarat edilul.

Liceul a beneficiat și de lucrări de eficiență energetică, prin instalarea unor ferestre noi și schimbarea ușilor exterioare, ceea ce contribuie la sporirea confortului termic și la reducerea cheltuielilor pentru resursele termoenergetice.

Aceste proiecte, subliniază Ion Ceban, sunt o continuare a eforturilor comune ale Primăriei Chișinău și administrației locale de a moderniza instituția și de a oferi elevilor și pedagogilor condiții atractive pentru procesul de predare-învățare.

În ultimii ani, investițiile Primăriei Chișinău, doar pentru modernizarea L.T. „Gh. Ghimpu”, depășesc 9,5 milioane de lei, iar pentru proiectele din Colonița, Primăria Chișinău a alocat peste 40 de milioane de lei.
Transportul și iluminatul stradal în suburbiile capitalei sunt achitate din contul bugetului municipal.
👍7
‼️Suspendarea traficului rutier pe șoseaua Hîncești, tronsonul str. V. Alecsandri -  str. V. Dokuceaev

Primăria Municipiului Chișinău informează că se suspendă integral traficul rutier pe Șoseaua Hîncești, tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Vasili Dokuceaev, în perioada: 07.09.2026 (ora 21:00 - 08.09.2026 (ora 05:30), cu asigurarea circulației transportului public până la orele 22:30.

📌Măsura este luată în legătură cu lucrările de aplicare a primului strat de asfalt.

▶️De asemenea, de la ora 22:30, itinerarele rutelor de troleibuze: nr.10, nr.13, nr.20, nr. 24, vor fi prescurtate până la Piața Pantelimon Halippa.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să evite zona, dacă nu există necesitate stringentă, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
👍4
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
📍Sectorul Râșcani
Zona verde de pe str. Florilor capătă un nou aspect prin plantarea arborilor și amenajarea spațiilor de relaxare cu mobilier urban modern.

Amintim că, în urma așternerii stratului complet de asfalt, strada a fost redeschisă traficului rutier, urmând aplicarea marcajului definitiv.
Proiectul complex de infrastructură a inclus refacerea trotuarelor, modernizarea iluminatului, instalarea sistemelor de irigare și amenajarea locurilor de parcare.
👍5🙏2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Investițiile în sistemul de sănătate reprezintă o prioritate absolută pentru noi, motiv pentru care Primăria Chișinău a alocat, în ultimii ani, în jur de 1 miliard de lei pentru modernizarea spitalelor, Centrelor Medicilor de Familie și pentru oferirea serviciilor medicale.

Aceste investiții semnificative, precizează Primarul General, Ion Ceban, au vizat instituții precum Spitalul „Sfânta Treime”, Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”, Maternitatea „Gheorghe Paladi”, Spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco”, Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, precum și diverse Asociații Medicale Teritoriale și Centre ale Medicilor de Familie.
„Fondurile au fost direcționate spre reabilitarea clădirilor, renovarea secțiilor, schimbarea rețelelor edilitare și dotarea cu echipamente de performanță europeană.
Mai sunt lucruri de îmbunătățit la nivel de infrastructură, la care lucrăm.
Ne dorim și ca salariile specialiștilor și ale angajaților să fie pe măsură”, a punctat edilul.
👍8👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Noaptea în Chișinău se lucrează!

Primarul General, Ion Ceban, informează că, pe șoseaua Hîncești, în această noapte, s-a pus primul strat de asfalt.
„Continuăm să muncim!”, a punctat edilul.
5👍2
🚧Primăria Chișinău informează că, în perioada 31 august – 6 septembrie, au fost desfășurate lucrări de întreținere și reparație a infrastructurii rutiere municipale în toate sectoarele orașului.

Astfel, Regia „Exdrupo” a executat lucrări de frezare pe o suprafață totală de peste 5.200 m², precum și lucrări de aplicare a straturilor asfaltice pe o suprafață de aproximativ 7.600 m².

▪️Pe șos. Hâncești și str. Meșterul Manole a fost frezată partea carosabilă, iar ulterior au fost executate lucrări de pregătire și amenajare a stratului de egalizare.

▪️Pe șos. Muncești au continuat lucrările de profilare și amenajare a acostamentului, precum și lucrările de reabilitare a carosabilului.

▪️Lucrări de frezare și reparație a carosabilului au fost executate și pe str. Gh. Asachi, I. Livescu, P. Movilă, Lisabona, Teatrală, B. P. Hajdeu, A. Botezatu, precum și pe Viaduct.

▪️În paralel, au continuat acțiunile de amenajare și reconstrucție a nodului rutier de pe str. Ismail, unde au fost montat pavaj și executate lucrări de betonare la calea de acces sub pod.

▪️În cadrul lucrărilor de întreținere a canalizării pluviale, au fost instalate fântâni, grile și elemente de beton, precum și înlocuite capace de fontă.

▪️Totodată, au fost curățate circa 80 de guri de captare a apelor pluviale în mai multe locații din oraș și au fost efectuate lucrări de pompare a apei și curățare a canalului pluvial pe tronsonul șos. Muncești – Drumul Băcioiului.

▪️În același timp, au fost executate lucrări de salubrizare mecanizată și manuală în toate sectoarele orașului, fiind efectuate 50 curse de evacuare, iar pe principalele artere a fost spălată partea carosabilă.

▪️Un volum semnificativ de lucrări a fost realizat la marcajul rutier. Astfel, pentru siguranța circulației, au fost aplicați peste 6.000 m² de marcaj longitudinal, transversal și divers, iar circa 140 de indicatoare rutiere au fost deservite sau instalate noi.

📌În perioada de referință, și antreprenorii contractați de DGMU au continuat lucrările pe mai multe obiective.

▫️Pe str. Gh. Asachi au fost inițiate lucrările de reparație a străzii, prin decaparea stratului de beton asfaltic și demolarea bordurilor la trotuar.

▫️În zona „Caldarâm”, de pe str. 31 August 1989, s-a lucrat la amenajarea trotuarelor, inclusiv la montarea pavajului și a elementelor din granit.

▫️Pe str. Veronica Micle au continuat lucrările de montare a pavajului și amenajare a acceselor în curți, iar pe Calea Orheiului au continuat acțiunile de reabilitare a carosabilului din beton, inclusiv consolidarea dalelor și turnarea

▫️În aceșași timp, pe str. Burebista s-a lucrat la așternerea primului strat de Slurry Seal.

▫️La proiectele Park&Ride, pe str. Vadul lui Vodă au continuat lucrările la rețeaua pluvială și amenajarea terasamentului, iar pe str. Codrilor – lucrările de decapare.

Lucrările de reparație și întreținere vor continua și în săptămâna curentă.
👏3👍2
☝️Ansamblul de mozaicuri „Sportul” a intrat în proces de restaurare
Primăria Chișinău informează că au început lucrările de restaurare a fațadei Centrului de Cultură și Artă „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, situat la intrarea în Parcul „Valea Morilor”, pe str. Alexei Mateevici, 77.

O atenție deosebită este acordată restaurării ansamblului de mozaicuri „Sportul”, una dintre lucrările reprezentative de artă monumental-decorativă din municipiul Chișinău.

Ansamblul cuprinde 12 panouri de mozaic, fiecare dedicat unei discipline sportive, și constituie o valoroasă parte a patrimoniului cultural al orașului.

Lucrările vizează restaurarea integrală a panourilor, cu respectarea valorii lor artistice și istorice. Intervențiile sunt realizate de artiștii plastici Octavian Romanescu și Ion Jabinschi.

Ansamblul „Sportul” are statut de monument de for public de categorie locală și este inclus în Registrul monumentelor de for public din municipiul Chișinău.

Protejarea patrimoniului înseamnă responsabilitate față de istoria și identitatea orașului.
👍7