Primăria Chișinău
5.53K subscribers
57.2K photos
3.2K videos
8 files
2.92K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
🎭 Festivalul „ARTISTUL” și-a deschis cortina!
A fost dat startul celei de-a IV-a ediții a Festivalului–Concurs municipal „ARTISTUL”, un eveniment dedicat promovării talentului și creativității elevilor din instituțiile cu profil teatral. Gazda ediției este Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar”.

📅 În perioada 23–27 martie, festivalul va reuni ateliere, workshopuri și activități artistice menite să dezvolte arta vorbirii scenice, expresia corporală și spiritul creativ al elevilor. Evenimentul va culmina cu Gala Premiilor, organizată sub genericul „Inspirație dintr-o generație”, unde vor fi celebrați participanții acestei ediții.

🎓 La deschiderea festivalului au participat reprezentanții instituțiilor cu profil teatral:
– LTPA „Elena Alistar”
– IPLTPA „Mihail Berezovschi”
– Liceul Teatral „Iurie Harmelin”
– IPLT „Principesa Natalia Dadiani”
– IPLTPA „Nicolae Sulac”
– Gimnaziul teatral „Ion Luca Caragiale”
– Gimnaziul „Nicolae H. Costin”
– Gimnaziul „Dumitru Matcovschi”
– IPLT „Toader Bubuiog”

🤝 Festivalul se desfășoară cu implicarea Primăriei municipiului Chișinău care încurajează și promovează inițiativele culturale și educaționale dedicate tinerilor, contribuind la dezvoltarea unui mediu artistic activ și valoros în comunitate.
👍3
👷Peste 30 de echipe specializate și aproximativ 210 muncitori au continuat astăzi lucrările de reparare a părții carosabile afectate de condițiile meteo dificile din ultimele luni.
Intervențiile au avut loc atât pe străzile principale și secundare, cât și pe căile de acces din toate sectoarele Capitalei.

📍Drumarii s-au concentrat pe remedierea porțiunilor de drum afectate, prin lucrări de plombare și nivelare a carosabilului, după cum urmează:
Sectorul Botanica: str. M. Milo, str. C. Albă, Calea Basarabiei, Str. C. Brâncuși, str. Belgrad, str. Fulgurești;
Sectorul Buiucani: str-la. Călărași;
Sectorul Centru: str. V. Pârcălab, str. Drumul Viilor;
Sectorul Ciocana: str. Varnița, str. Colonița, drumul de acces către s. Colonița;
Sectorul Râșcani: str. Kiev, str. V. Badiu, str. M. Isanos, str. D. Rîșcanu, str. N. Russo.

🚨Menționăm că, pe unele artere sus-menționate, lucrările sunt în desfășurare și la această oră, echipele urmând să rămână în teren până seara târziu, pentru a readuce infrastructura rutieră într-o stare cât mai bună, într-un timp cât mai scurt.

Totodată, lucrările vor continua și miercuri, 25 martie.
În acest context, facem apel la înțelegere și la o atenție sporită din partea participanților la trafic în zonele unde se desfășoară intervențiile.
Vă mulțumim pentru cooperare!
👍7
❗️Primarul General, Ion Ceban, cheamă cetățenii la calm și informează că Primăria Chișinău va acționa în conformitate cu deciziile și protocoalele adoptate la nivel național.

Cât privește anunțul oficialilor de la Guvern, precum că ar putea avea loc deconectări de energie electrică în anumite ore, edilul subliniază că, municipalitatea va solicita autorităților centrale să fim informați din timp, pentru a putea acționa și interveni imediat.
„Este vorba despre activitatea transportului public, iluminatul stradal, semaforizarea și, nu în ultimul rând, funcționarea spitalelor și instituțiilor sociale.
În toate aceste cazuri, este vorba despre viața și securitatea oamenilor”, a punctat Ion Ceban.
👍3🙏2