Primăria Chișinău
5.53K subscribers
57.5K photos
3.24K videos
8 files
2.93K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔴Primarul General, Ion Ceban:
„Vă salut, dragi locuitori!
Am început amenajarea noilor parcări de captură la principalele intrări în Chișinău, un proiect realizat pentru prima dată în capitală.
Sunt primele parcări din prima etapă, iar ulterior urmează și alte adrese.
Aceste investiții vor contribui la fluidizarea traficului, vor reduce numărul automobilelor care intră zilnic în oraș și vor oferi șoferilor posibilitatea de a continua deplasarea cu transportul public.

➡️ 1. La parcarea de captură din strada Vadul lui Vodă, sectorul Ciocana, au început lucrările de terasament și amenajare a acceselor.
Va fi cea mai mare parcare de acest tip din municipiu, cu peste 520 de locuri, stație de transport public, spații amenajate pentru cetățeni și toate condițiile necesare pentru un acces rapid spre oraș.

➡️ 2. La parcarea de captură din strada Codrilor, sectorul Buiucani, continuă lucrările de terasament.
Proiectul prevede 250 de locuri de parcare, două accese, o stație de transport public în apropiere, precum și spații amenajate pentru utilizatori și pentru șoferii transportului public municipal.

➡️ 3. În sectorul Rîșcani, la parcarea de captură din strada Calea Orheiului, sunt în desfășurare lucrările de pregătire a terenului.
Vor fi amenajate circa 178 de locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, alături de spații verzi, zone de odihnă și infrastructura necesară pentru un acces sigur și confortabil.

➡️ 4. În perioada imediat următoare începem lucrările de finalizare la parcarea de captură din strada Ghidighici, sectorul Buiucani, unde va fi inclusă și toată infrastructura adiacentă.
Lucrările pregătitoare au fost deja executate, iar proiectul prevede amenajarea a 240 de locuri de parcare, acces modernizat și infrastructura necesară pentru a deservi una dintre cele mai importante intrări în municipiu.

➡️ 5. Sunt aproape finalizate lucrările la parcarea de captură de pe șoseaua Hîncești, sectorul Centru, sub Podul Telecentru, unde s-au aplicat marcajele rutiere și se montează indicatoarele și delimitatoarele.
Cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri, aceasta va deveni funcțională în scurt timp și va contribui la descongestionarea traficului din această zonă a capitalei.

❗️ În curând vom anunța și alte adrese.

➡️ În paralel, continuăm amenajarea și construcția noilor parcări publice în toate sectoarele capitalei, atât a parcărilor de capacitate mai mare, pe aliniamentele stradale, cât și a parcărilor din cartiere.

- Câteva exemple de parcări cu capacitate mare sunt cele de pe străzile Mihai Sadoveanu, Ciocana, Igor Vieru, Mateevici, Miorița, Ialoveni, Grenoble, Doga, Nicolae Dimo, Onisifor Ghibu, Vasile Coroban, Ion Pelivan și Ion Creangă.

- Totodată, pe aliniamentele stradale sunt executate și pregătite lucrări pe străzile Sarmizegetusa, Burebista, Florilor, Nicolae Dimo și Albișoara, pe bulevardele Cuza Vodă și Dacia, precum și pe Calea Orheiului.

- În paralel, sunt planificate noi parcări pe străzile Plaiului, Trandafirilor, Independenței, Hristo Botev, Nicolae Zelinski și Cetatea Albă, precum și pe șoseaua Muncești, astfel încât, etapizat, să oferim locuitorilor tot mai multe locuri de parcare.

❗️Totodată, continuăm implementarea proiectelor de reabilitare a drumurilor, trotuarelor și podurilor, modernizarea spațiilor publice, a infrastructurii de transport și realizarea multor alte investiții în toate sectoarele capitalei.

În Chișinău se muncește zilnic, iar fiecare proiect implementat contribuie la organizarea orașului și îl face mai confortabil pentru locuitori”, a conchis edilul capitalei.
👍13👎3👏2
📌 Noi locuri de parcare și un trotuar pe str. Ion Pelivan, sectorul Buiucani.

Primarul General, Ion Ceban, informează că a fost dat startul lucrărilor pentru amenajarea unei noi parcări publice pe str. Ion Pelivan, nr. 28–34, în tronsonul cuprins între străzile Alba-Iulia și Tudor Vladimirescu.

Potrivit edilului, proiectul este inițiat de Pretură și finanțat și susținut din bugetul municipal, prin Primăria Chișinău.
„Circa 80 de locuri de parcare vor fi amenajate prin reconfigurarea trotuarului existent.
Un nou trotuar pietonal va fi construit paralel cu cel existent, pe zona de pământ dintre arbori.
Lucrările au început deja: arborii uscați și bolnavi au fost înlăturați, au fost executate excavările, iar terenul este pregătit pentru montarea bordurilor și amenajarea trotuarului”, a subliniat acesta.

Având în vedere fluxul mare de pietoni și mașini generat de instituțiile din zonă, acest spațiu va fi reorganizat pentru a aduce siguranță și confort pentru toți.
👏3👍2
🚧 Strada Sarmizegetusa, modernizată.
Primarul General, Ion Ceban, informează că, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista, principalele intervenții de reabilitare a carosabilului au fost deja finalizate.
„Pe acest sector au fost executate lucrări de frezare a asfaltului uzat, aplicarea stratului de egalizare, ridicarea la cotă a căminelor de vizitare și a receptoarelor pluviale, iar ulterior au fost așternute cele două straturi de beton asfaltic, inclusiv stratul de uzură, pe o suprafață de aproximativ 9.000 m²”, a precizat edilul.

Recent, aici a fost amenajată și o trecere pietonală supraînălțată.

Totodată, subliniată Ion Ceban, în această perioadă sunt executate lucrări de amenajare a acceselor către clădiri și a racordărilor cu străzile adiacente.
„Intervențiile includ frezarea și asfaltarea zonelor de racordare, reamenajarea pavajului și adaptarea trotuarelor prin coborârea bordurilor în dreptul acceselor, astfel încât acestea să fie aduse la cota noului carosabil.
După finalizarea tuturor intervențiilor, pe tronsonul reabilitat vor fi aplicate și marcajele rutiere”, a mai spus Primarul General.

❗️Amintim că, anterior, pe str. Sarmizegetusa au fost reabilitate și trotuarele, contribuind la modernizarea întregului profil stradal.
Totodată, a fost reabilitată capital și cealaltă parte a străzii atât carosabilul, cât și trotuarele, pe segmentul dintre bd. Cuza-Vodă și bd. Decebal.
👍5
👋Primăria Chișinău vă invită să descoperiți magia creației la Clubul de Design Vestimentar din cadrul Clubului Municipal de Învățare și Educație a Adulților!

👩‍🏫Ghidate de formatoarea Aliona Novitchi, participantele descoperă, pas cu pas, lumea designului vestimentar, învață să transforme inspirația în schițe și își dau voie să creeze, să experimenteze și să-și descopere propriul stil.

Clubul este mai mult decât un atelier. Este un loc în care creativitatea este încurajată, ideile sunt ascultate, iar pasiunea pentru frumos devine o experiență de învățare.

☝️Dacă ești senior și îți dorești să înveți ceva nou, acesta este locul potrivit pentru tine!
📲Participarea este GRATUITĂ. Înscrie-te aici: https://forms.gle/Kdh5Pfq2d45atgqk9

Activitățile sunt organizate cu sprijinul oferit de Primăria Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău, în parteneriat cu DVV International Moldova, cu sprijinul BMZ.
👍4